Între patru pereți..
Și iar m-am închis între cei patru pereți,cu o insuficiență de iubire,cu o răsuflare prea grea ,eu nu mai trăiesc demult, eu doar exist.Soarta nu mi-a zîmbit,m-a privit urît și viața mea are un gust atît de amar.Scriu ceea ce simt pe o foaie albă,pentru că am ajuns  a nu mai avea încredere în nimeni,zile în care nu am cu-i mă destăinui de frică că v-a rîde de necazul meu și de durerea mea.Nu mă simt bine,nu mai suport acest stil de viață paradoxal pe care-l duc,sunt nefericită de și pun masca fericirii des pe fața mea și zîmbesc,cu un zîmbet nebun și inocent în același timp.Mă doare totul,mă doare lumea de dinăuntru meu care încet încet se prăbușește,prefăcîndu-se în scrum.Am crezut că viața asta o să-mi placă mai mult însă am ales o cale necorectă în viață,încerc să-mi mențin forțele care mi-au mai rămas,din simplu motiv ca să nu pierd ceea ce mai am.Acum privesc un părete, vorbesc cu el și-l întreb cîte ceva...credcă înebunesc deja,psihic sunt distrusă de grijile cotidiene,de problemele care-și dau tîrcoale și iată am devenit un om psihic instabil.Cum să mai zîmbesc între acești patru pereți în care mă închid de fiecare dată  și mă rup de la realitate,nu văd,nu aud transformîndu-mă  într-un ciob de gheață atît de rece,nefiind în stare de a mai simți ceva.La ce 17 ani ai mei trăiți am întîlnit o mulțime de oameni ,atît de spectaculos e faptul că toți pînă acum s-au dovedit a fi la fel,niște monștri care doar mă vedeau ca pe un obiect,au vrut m-au avut,nu m-au vrut m-au aruncat deși eram gata să-mi dau viața pentru ei,pentru cei ce cîndva i-am numit prieteni.Am iubit un erou,așa mi-am insuflat eu că era erou defapt asta a fost cea mai mare nenorocire din viața mea,ceea ce m-a schimbat radical,ceea ce m-a făcut să plîng nopți în șir,să mă simt folosită,umilită și respinsă deși îl iubeam atît de curat și de cinstit...Eu visam fiind încă o copilă naivă,la visuri mari,dar el rîdea,rîdea de soarta mea.Respir numai iluzii și găsesc mii de concluzii,căci nimic din ce-am făcut pînă acum nu m-a remarcat,mă simt un om oarecare,dar eu nu vreau să fiu un oarecare,vreau să fiu cineva,vreau să-mi găsesc ceea ce-i al meu cu adevărat,dar nu între patru pereți,aici unde mă aflu acum și mă simt izolată,vreau să ies să încerc din nou să fiu cum eram odată o simplă fetiță,cu visuri,cu scopuri,cu zîmbet adevărat și cu o inimă care ar fi în stare să încălzească un glob întreg.Pare imposibil,dar un om te poateschimba atît de mult pînă la nerecunoaștere.