Femeia… Înger nebun de iubire şi floare beată de propriul parfum.

… Nici nu mai ştiu despre ce vorbeam, dar ceva îmi spune că vorbeam despre ea… aşa cum fac întotdeauna. Probabil aş putea vorbi o viaţă întreagă despre cei câţiva ani pe care i-am petrecut împreună. Acei câţiva ani au fost atunci nici mai mult, nici mai puţin decât întreaga eternitate. Ascultă ce îţi spun ! Infinitul există. L-ai privit de atâttea ori şi nici măcar nu ţi-ai dat seama. L-ai privit în zâmbetul, în ochii ei. L-ai trăit iubind-o cu sinceritate. El există, prietene ! Există! Şi numai o femeie ţi-l poate arăta, iar tu numai unei femei i-l poţi dezvălui.

                                 Femeia… Înger nebun de iubire şi floare beată de propriul parfum. Asta e femeia. Fluture fără aripi care totuşi zboară neîntrerupt şi vis pe care nu-l poţi trăi decât atunci când eşti treaz.

                                O femeie îţi pătrunde în inimă şi se cuibăreşte în suflet, apoi îţi păşeşte prin minte şi-ţi acaparează gândurile.

                                Mi-am amintit. Voiam să vorbim despre parfumul de trandafiri. Femeile miros a trandafiri şi trandafirii miros a femei. N-am spus degeaba că femeia e ca o floare beată de propriul parfum.

                                E beată de propriul parfum pentru că îşi cunoaşte adevărata valoare. Ştie ce merită, ştie ce vrea, ştie ce să ceară de la viaţa şi, mai ales, ştie cum să ceară. E asemenea trandafirului din vază. Înfloreşte sub ochii tăi, te îmbată cu parfum, apoi se ofileşte încet pentru că apa care-i dădea viaţă începe s-o ucidă. Tu eşti apa. Bărbatul îi dă viaţă femeii de lângă el şi tot el e cel care o face să fie mereu fericită, mereu frumoasă, mereu ea. Imediat ce iubirea pe care i-o oferă se degradeaza, sufletul femeii începe să se ofilească asemenea trandafirului uscat de apa care cândva l-a ţinut viu.

                                Tu să ai grijă să păstrezi femeia de lângă tine fericită şi frumoasă mereu. Ai grijă s-o iubeşti aşa cum merită… sau o să ajungi ca mine… apă moartă în care nu mai sunt vii nici măcar alge… „
(Din blogul personal:DAMA DE TREFLĂ)